română ro
  • română ro
  • English en
  • Deutsch de
română ro
  • română ro
  • English en
  • Deutsch de
Cart 0

Sushi Transilvania reteta homemade

produse ecologice fine retete celebre retete traditionale Transylvania's Finest Food

 

         

 Aromele si alimentele familiare, reconforteaza de cele mai multe ori. Am ales sa reinterpretam intr-o maniera celebra reteta sushi japoneza - cu ingrediente locale si mai ales la indemana oricui.  Dar pana sa detaliem despre cum am reinventat binecunoscuta reteta sushi, aducem in prim plan cateva curiozitati si beneficii ale mult indragitului si versatilului preparat:

Curiozitati despre SUSHI

Beneficiile consumului de SUSHI

O reteta simpla, delicioasa, dar mai ales sanatoasa - cu ingrediente locale: Sushi Transilvania

        sushi-valori-nutritionale

 

Curiozitati despre SUSHI

  • Daca iubesti sushi-ului, probabil ca stii deja, daca nu, afla ca de fapt, desi este considerat a fi o specialitate japoneza, se pare ca acest fel de mancare a fost inventat in China in jurul secolului al IV-lea i.Hr.
  • Daca iti place sa mananci sushi cu wasabi, ar trebui sa stii, ca majoritatea wasabi-ului consumata in afara Japoniei este un amestec de hrean, mustar si coloranti alimentari.
  • Hreanul verde (Wasabia japonica) - este o planta pretentioasa cand vine vorba de conditiile de crestere; si tocmai de aceea este greu de cultivat la scara industriala. Din acest motiv, cultivatorii de wasabi nu pot satisface cererile de pe piata, ceea ce transforma adevaratul wasabi intr-un produs rar si scump.
  • Apreciatul somon nu a fost folosit de japonezi in prepararea sushi-ului decat dupa 1980, inspirati fiind de norvegieni.
  • Conform traditiilor japoneze, doar barbatilor le este permis sa gateasca sushi. Se presupune ca femeile au o temperatura corporala mai ridicata; iar acest fapt, in acceptiunea japonezilor, poate afecta negativ procesul de gatire a sushi-ului.
  • Japonezii consuma rar sushi in restaurantele situate departe de coasta, caci un sushi autentic poate fi preparat doar in apropierea marii | oceanului pentru savoarea data de prospetimea pestelui | fructelor de mare.

 

Beneficiile consumului de SUSHI 

🍣 Vrei sa-ti mentii silueta?

Orezul - principalul ingredient cand vine vorba de sushi – contine: multe proteine utile, carbohidrati complecsi si putine grasimi saturate. Asadar protejeaza organismul si este un aliat al siluetei de invidiat.  

🍣 Secretul unui corp sanatos, cu risc scazut de boli cardiovasculare?

... pe langa altele, ai nevoie si de vitamine, Omega 3 | 6 si minerale, iar pe acestea le poti gasi in pestele folosit la prepararea retetei de sushi.

🍣 Doresti sa slabesti?

Sushi te ajuta in acest sens: conține putine calorii, este usor de digerat, ofera o senzatie de satietate pe termen lung si furnizeaza corpului aportul de sanatate necesar. 

🍣 Ai nevoie de energie pentru sport, studiu, lucru productiv?

Sushi iti va furniza proteinele si carbohidratii de care ai nevoie pentru a te simti cu bateriile incarcate.

🍣 Doresti imunitate crescuta intr-un mod natural?

Vitaminele A, B, B3, C, D - cresc imunitatea, ajuta la imbunatatirea metabolismului…si da, ai inteles deja, le gasesti intr-un sushi delicious. 😊

🍣 Un alt beneficiu al sushi-ului este ca, odata mancat, nu exista senzatia de greutate sau somnolenta, asa ca acest preparat este o alegere ideala pentru o cina romantica.

O reteta simpla, delicioasa si mai ales sanatoasa: Sushi Transilvania - cu ingrediente locale

       ingrediente-reteta-sushi

 

Asadar va propunem sa inlocuim binecunoscutele ingrediente din reteta japoneza cu ingrediente locale.

Pentru Sushi Transilvania aveti nevoie de:

100 g orez (pilaf)

50 g dovlecel felii

50 g castravete felii

70 g pastrav afumat

25 g pasta de hrean

ardei rosu sau capia

boabe de piper verde murat

miere infuzata cu chilli

pudra de leurda

coaja prajita de vinete

 

Mod de preparare

Orezul poate fi pregatit, simplu, dupa metoda clasica, adaugand 1 parte orez la doua parti apa, dar va garantam ca poate fi folosit si pilaf, in cazul in care a ramas o portie de la masa precedenta.
… ce mai trebuie mentionat este ca desi se recomanda pentru acest preparat a se folosi orez special pentru sushi, deoarece contine mai mult amidon, produsul iese incredibil de gustos si daca folosesti orez simplu.

Castravetele - ce se gaseste de obicei in interior - s-a folosit in exterior cat sa inlocuiasca foaia de Nori, alaturi de dovlecel.

Pentru felierea dovlecelului si a castravetelui se foloseste curatatorul de legume; apoi lamelele sunt asezate una peste alta (pe jumatate) cat sa formeze o baza, care sa inlocuiasca foaia de alge marine.
Sub legume - pentru rasucit - se pune o folie alimentara; stim ca se recomanda plasa de bete de bambus pentru rulat, dar garantam ca merge doar cu folie alimentara. 😜
Deasupra legumelor – s-a adaugat orezul (pilaf) intins intr-un strat subtire, apoi sosul de hrean si bucati de pastrav afumat.

Se poate folosi ca umplutura: morcov, mango, avocado - ingredientele pot avea orice textura, in functie de preferinta; pentru Sushi Transilvania s-a ales ardeiul capia (taiat bastonase).

Se ruleaza strans; si se lasa cateva minute.

Din castravete se taie fasii subtiri, ce vor ajuta la legarea micilor preparate.

Dupa indepartarea foliei, se portioneaza ruloul in functie de preferinta – cu ajutorul unui cutit bine ascutit.

… apoi fiecare “maki” se leaga cu fasiile de castravete taiate in prealabil.

Ca décor, dar si pentru savoare, Sushi-ului de Transilvania i s-a adaugat pudra de leurda, boabe de piper verde murat si miere infuzata cu chilli.

Optional, pentru décor se pot folosi coji de vinete prajite.

Pentru mai multe detalii va invitam sa urmariti reteta video


Post mai nou